Despre noi
Asociația pentru Educație și Conservarea Naturii a fost creată din dorința conjugată a membrilor fondatori de a se pune la dispoziția societății civile prin implicarea într-un mod profesionist și responsabil în domenii de maximă importanță pentru dezvoltarea pe termen lung a societății: educația și conservarea naturii.
AECN constituie o platformă pentru toți cei care doresc să se implice în acțiuni educative, de conservare a mediului și cercetare științifică în contextul în care patrimoniul natural trebuie să-și regăsească locul central în viața societății.
Considerăm important ca experiența individuală a membrilor să fie depusă într-un creuzet comun pentru a fi preluată și potențată.
Viziunea A.E.C.N.
În domeniul educației
Aplicarea principiilor și metodelor moderne ale educației în definirea comportamentului tinerilor, prin menținerea unui echilibru armonios între noțiunile informative și experiența practică.
Dezvoltarea criticii obiective individuale în vederea unei implicări active, responsabile și competente în societate.
În domeniul conservarii naturii
Reevaluarea mijloacelor, metodelor și oportunităților de creștere a gradului de conștientizare a maselor largi cu privire la importanța protecției și conservarii valorilor patrimoniului natural.
În domeniul cercetării
Crearea de nuclee de expertiză pentru a participa la fundamentarea deciziilor privind conservarea naturii